Annapurna – Tabăra de Bază (4130 m)

Astăzi, 07 Aprilie 2014, echipa românească, formată din Zsolt Torok, Cristian Tecu, George Porancia și Cătălin Neacșu, a ajuns în Base Camp Annapurna – 4130 m de unde am primit apelul telefonic așteptat de câteva zile, că au ajuns cu bine acolo.

Băieții se simt cu toții bine, iar muntele se pare că îi așteaptă cu condiții bune, după cum se arată de la baza.

Au reusit să zboare astăzi în singura fereastră de vreme bună, după ce în ultimele zile a fost un joc al nervilor cu zborul planificat din Pokhara spre Base Camp, din cauza unor neînțelegeri și a vremii.

Mâine vor sa urce și să faca un depozit cu echipament, apoi să coboare înapoi în Tabăra de Bază, iar probabil poimâine să facă ascensiunea pentru echipare în Tabăra 1.

Între timp, board-ul Ceva de Spus se întâlnește cu domnul Richard Pulice profesor Universitar la Colegiul Saint Rose. Pun la cale strategii pentru perioada care va urma, pentru ca persoanele cu dizabilități să poată avea o viață activă în comunitate.

Asemenea băieților, și în acest caz este nevoie de răbdare, perseverență și determinare pentru a ajunge acolo unde ne dorim.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *