Avem Ceva de Spus: vrem RESPECT!

în data de 8 decembrie 2012, 23 de persoane cu dizabilități din Timișoara au înființat Asociația Ceva de Spus. Ei au făcut regulamentul organizației și au votat președinții, vicepreședinții, secretarul și cenzorul.
Cenzorul este persoana care controlează la sfârșitul anului actele.
Președinții sunt Elisabeta Moldovan și Raluca Popescu. Ele organizează activitățile asociației. Atunci când se întâlnesc cu politicieni sau alte persoane importante ele vorbesc în numele Asociației Ceva de Spus
Vicepreședinții sunt Răzvan Rogojan și Cosmin Miloș. Ei preiau sarcinile de la președinți și îi înlocuiesc dacă sunt plecați din Timișoara.
Secretarul este Carmen Iacob. Ea va avea grijă să adune cotizațiile membrilor și se va ocupa de acte.
Asociația Ceva de Spus vrea ca viața persoanleor cu dizabilități să fie mai bună.
Vrem să trăim în comunitate, ca ceilalți oameni. Vrem să se închidă instituțiile de tip cămin-spital. Vrem să fie rampe, ca oamenii în cărucior să poată urca scările. Vrem materiale în limbaj ușor de înțeles, ca persoanele cu dizabilități intelectuale să înțeleagă ce este scris. Vrem ca și persoanele nevăzătoare să poată merge pe stradă în siguranță. Nu vrem să se facă discriminări. Vrem să se respecte Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități în totalitate.
Vrem respect, nu milă!

8 decembrie 2012 a devenit o zi importantă în viața noastră. Grupul de autoreprezentanți Ceva de Spus s-a transformat în Asociația Ceva de Spus, organizație neguvernamentală, non-profit.

Cu prima ninsoare serioasă s-a născut și o asociație serioasă formată din autoreprezentanți și având la conducere persoane cu dizabilități fizice și intelectuale.

Cred că deja am demonstrat în nenumărate rânduri că facem treabă: începând de la ștergerea inscripțiilor ”este interzisă utilizarea echipamentelor de joacă de către copiii cu handicap” din parcurile din Timișoara și până la pornirea campaniei de accesibilizare a orașului. De la promovarea abilităților persoanelor cu dizabilități și până la lupta pentru închiderea instituțiilor de tip cămin-spital din România.

Pentru a avea o voce mai puternică ne-am asociat cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor cu dizabilități având patru obiective importante:
a. Dezinstituționalizarea și promovarea vieții în comunitate
b. Accesibilizarea completă a societății
c. Apărarea și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și combaterea discriminării
d. Promovarea abilităților persoanelor cu dizabilități, motivarea și încurajarea lor

Echipa care va conduce organizația timp de 2 ani este alcătuită din:
Raluca Popescu și Elisabeta Moldovan – copreședinți,
Cosmin Miloș și Răzvan Rogojan – vicepreședinți
Carmen Iacob Kiss – secretar.

”Vreau să mă dedic cu tot sufletul pentru ca persoanele cu dizabilități din instituții să locuiască în comunitate ca și mine. Vreau ca aceste instituții să nu mai existe nici ca nume!” – Elisabeta Moldovan, copreședinte.

”Voi face ca Ceva de Spus să devină o forță unită, o forță națională care este consultată de autoritățile locale și naționale atunci când se iau decizii privind persoanele cu dizabilități” – Raluca Popescu, copreședinte.

”Voi lupta în continuare împotriva discriminării și voi monitoriza implementarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități” – Cosmin Miloș – vicepreședinte

”Voi demara problema creșterii indemnizației lunare a persoanelor cu dizabilități și voi promova angajarea persoanelor cu dizabilități!” – Carmen Iacob Kiss – Secretar

”Voi depune toate eforturile pentru a dezvolta mișcări de autoreprezentare în toate marile orașe ale țării” – Răzvan Rogojan – vicepreședinte

Vom continua campania de accesibilizare a orașului pentru a avea o Capitală Culturală Europeană Accesibilă în 2021.

Vom promova dezinstituționalizarea și crearea serviciilor sociale în comunitate.

Ne vom lupta cu cei care discriminează,

Vom monitoriza Statul Român privind modul de implementare a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și suntem hotărâți să raportăm încălcările convenției la forurile europene și chiar să acționăm în instanță instituțiile publice și private care le încalcă.

Vom pomova mișcarea de autoreprezentare pentru ca în cât mai multe localități din România persoanele cu dizabilități să-și exprime doleanțele, să-și ceară drepturile.

Vrem RESPECT pentru abilitățile noastre și NU MILĂ pentru dizabilitatea cu care ne confruntăm!

2 Responses to Avem Ceva de Spus: vrem RESPECT!
  1. Anca Pol Reply

    Minunat! Multe felicitări şi succes!

  2. Raluca Reply

    Mulțumim frumos Anca!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *