
ROVINHUD Wine Show- locul unde vinul și abilitatea se întâlnesc
Și iată-ne ajunși la finalul celei de-a 4-a ediții a celui mai important eveniment din lumea vinului. Nu o spunem noi,ci cei care deja…

Și iată-ne ajunși la finalul celei de-a 4-a ediții a celui mai important eveniment din lumea vinului. Nu o spunem noi,ci cei care deja…

Știți cum e sentimentul acela de bine când începi săptămâna bine cu un film bun? Ei bine, luni seară am fost să vedem proiecția…

Vă invităm la lansarea nuvelei grafice „Spune-mi Eli”, de Dan Ungureanu, ce va avea loc: – în Timișoara, vineri, 27 octombrie, de la ora…


În weekend-ul 15-17 septembrie a avut loc la Herculane conferința autoreprezentanților Ceva De Spus. Credem că putem deveni întotdeauna mai buni și ne putem…

Ziua de luni a fost una foarte frumoasă pentru noi. Deși ne-am trezit dimineața devreme, eram cu toții nerăbdători să ajungem să trăim experiențele…

Vineri am fost cu Andreea și Eli, colegele mele de la Ceva De Spus, să testăm tramvaiele Armonia din Timișoara, să vedem dacă o…


De obicei în weekend oamenii obișnuiesc să lenevească . Ei bine, nu și noi, deoarece în 29 Aprilie am petrecut o Sămbătă minunată la…

Numele meu este Andreea, și am un vis pentru oamenii din orașul meu. Acela de a pune bazele unei echipe de baschet în scaun…

Ne dorim să ne perfecționăm și să învățăm mai multe despre vin, astfel că de curând am fost în vizită la Crama Petro Vaselo.…
