Ceva de Spus, Zis și Făcut!

Pregătirea călătoriei spre Mihăilești a începe încă de sâmbătă, când Raluca se hotărăște să sune pentru a cere celor de la CFR un vagon accesibil.

‘’-Bună dimineața, aș dori să fac și eu o rezervare pentru un vagon accesibil, marți dimineața… – nu apucă să-și termine fraza.
-Ăăă…vagon accesibil?!! Domnișoară, cum vine asta accesibil? Eu nu știu despre ce vorbești. – se aude o voce mirată de la celălalt capăt al telefonului.
-Da, am văzut pe site-ul CFR că oferiți serviciul PMR (persoane cu mobilitate redusă) ’’ spune hotărâtă Raluca.

’’Oi fi greșit numărul?Nu,uite că am format bine’’se consoleză Ralu preț de câteva secunde.

“-Aaa cred că avem pe site așa ceva. Completează formularul.’’ beep beep se aude dintr-o dată, țiuind în urechi, tonul ocupat al telefonului.
Totuși Raluca își face curaj și completează formularul .

Luni dimineața, la sediul asociației se pun la punct ultimile detalii.
– Ok trupă,după cum știți mâine dimineață plecăm spre Mihăilești. Ne vom vedea la gară dimineață la 6 fără un sfert – ne spune clar dar pe un ton calm Zoli cel care ne “suportă” în toate lucrurile. Să aveți la voi haine de scandal (asta însemnând haine de lucru) continuă el.
-Abia așteptăm să plecăm! -se armonizează la unison vocile entuziasmate ale celor 8 voluntari , mai ceva ca un cor de profesioniști .

În sfârșit, ziua mult așteptată a venit, iar echipa formată din Raluca, Eli, Doini, Lăcri, Ghizela, Vali, Dan, Cosmin, Tibi și Zoli se întâlnesc în gara de Nord așa cum era stabilit. Însă odată ajunși pe peron constatăm cu stupoare că nu ne rămâne de făcut nimic altceva decât să ne descurcăm singuri la urcarea în tren. Și ne sprijinim unii pe ceilalți, așa cum o facem de fiecare dată. Bine-nțeles, avăndu-l alături și pe Zoli, persoana noastră de suport.

‘’Lasă, Ralu, nu te necăji, o rezolvăm noi cumva…’’ o atinge Lăcri cu mâna pe umăr în semn de consolare și îi zâmbește.

În cele două compartimente încet încet se instalează liniștea. Din când în când, se aud răsete, iar mai apoi facem poze, mândrii, cu steagul care poartă chiar semnăturile autoreprezentanților și pe care stă inscripționat un mesaj ferm ’’FREE PEOPLE FROM INSTITUTIONS!’’

Cele 9 ore au trecut foarte repede, și până să realizăm am și ajuns la București.
Am fost așteptați cu mult drag și am avut parte până la destinație de un scurt tur. Am putut vedea Casa Poporului, locul unde se iau cele mai importante decizii care ne privesc însă fără să fim consultați.

A doua zi, dis de dimineață, voluntarii CevaDeSpus sunt puși pe fapte mari. Odată ajunși la Casa Mihail, sarcinile se îmart foarte ușor, fiecare luându-și rolul în serios. Nu înainte însă ca Zoli să ne dea ultimile sfaturi și informații despre cum să prevenim anumite accidente. Timizi la început, începem să lucrăm și pe măsură ce timpul trece începem să prindă curaj. Unii scot cuiele din scânduri, alții decupează dibluri de polistiren cu carota , sau vopsesc. Se mai fac scurte pauze, pentru a se mai odihni iar apoi reiau de unde au rămas.

Prânzul ne găsește într-o admosferă de familie. Adunați în jurul mesei, începem să povestim și să glumim.
Dupămasa trece repede, deja ne-am format rutina, ne-am obișnuit. Apare și o gletieră, iar Tibi își arată măiestria de pe o scară kituind plăcile de gips carton montate.

Prima surpriză mare a zilei ne-o oferă Raluca, care cere un trafalet… Unul mic, cu care Eli și Ghizela au vopsit scânduri. Îl vrea pregătit de vopsit, apoi cu un efort foarte mare și cu o ambiție de neimaginat începe să vopsească. Toți voluntarii și meșterii din șantier se opresc din lucru și o înconjoară, pentru că nu le vină să creadă că poate exista asemenea voință.

După puțin timp apare și cealaltă surpriză, tortul imens făcut pentru Dan, de ziua lui. Ce poftă ne e de ceva dulce…și nu orice fel de dulce. Tortul este incredibil de delicios și nu ne vine sa credem că este făcut de Simona, o tânără care locuiește la Casa Tufa și până nu demult era închisă într-o instituție rezidențială pentru persoane cu dizabilități intelectuale unde nu avea nicio șansă să-și trăiască viața. Credem că orice cofetărie s-ar bucura de măiestria ei.

Este momentul în care o parte se întoarce la locul de cazare, suntem obosiți cu toții după 8 ore pe șantier în care majoritatea am făcut o muncă complet nouă, grea dar pentru un scop special. În casa aceasta vor locui 6 tineri care vor fi salvați din instituțiile rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și vor începe să trăiască. Iar de asta se va ocupa Pro Act Suport, singura organizație din România care face așa ceva. Habitat for Humanity le oferă suportul tehnic pentru construirea casei, iar voluntarii, inclusiv noi, ridică pas cu pas casa.

La ora 20,00 privim apusul de pe acoperiș după ce terminăm montarea lăteților pentru țigla metalică.
Suntem frânți fizic, dar cu o mulțumire sufletească de nedescris pentru că am făcut treabă și am demonstrat mai ales pentru noi că putem face orice, putem fi de folos și pe un șantier.

Dimineața ne găsește puțin obosiți,însă din nou suntem nerăbdători să ne întoarcem pe șantier și să ne reapucăm de lucru.Avem multe de făcut și nu avem timp de pierdut.Dorim să ajutăm cât mai mult iar pentru a fi cât mai eficienți începem prin a muta paleții,dăm cu glet sau montăm vată bazaltică.Toate acestea le facem în echipă, ceea ce e foarte frumos.

Spre prânz,avem parte de vizita câtorva tineri de la Casa Joița care au venit să ne cunoaștem și să dea o mână de ajutor.

Seara , suntem invitați să luăm cina și să povestim mai mult împreună.
Am cunoscut 5 tineri deosebiți și frumoși. Fetele sunt tare elegante și cu toții ne așteaptă cu zâmbetul pe buze.Au muncit mult și ne-au gătit o cină delicioasă.Au învățat să gătească și o fac foarte bine.Credeți-ne!Gătitul nu este singura calitate a lor.Sunt deasemenea pricepuți la dans.Zoli a avut concurență serioasă nu glumă! Ne-am despărțit ,invitându-i să ne viziteze deasemenea.Îi admirăm și apreciem pentru faptul că sunt puternici iar acum au ajuns să trăiască liberi în comunitate.

Deși despărțirea e grea ,ajunși la finalul acestei minunate experietnțe , suntem bucuroși și mândri că am putut lăsa o mică parte din noi în construcția acestei case.Ne-am autodepășit ,și am putut vedea că puterea de a schimba ceva stă doar în noi .