Conferința autoreprezentanților 2015

Toamna … se adună autoreprezentanții.:)

Mai exact, anul acesta Ceva de Spus a organizat la Băile Herculane în perioada 18-20 Septembrie, conferința anuală a autoreprezentanților.

A fost un bun prilej să ne revedem cu prietenii noștri autoreprezentanți din Oradea, Deva și București.

Pe durata conferinței am făcut activități de cunoaștere și dezvoltare personală împreună cu persoana noastră de support Anca.

De asemenea, pentru prima oară, boardul Ceva de Spus a susținut două workshopuri în paralel. Un workshop despre dreptul la vot și importanța lui iar cel de-al doilea a fost despre cum să fii o persoană de suport pentru ceilalți.

Ne-am bucurat tare mult să vedem autoreprezentanții foarte activi și că au lucrat ca o adevărată echipă.

Au fost trei zile pline de activități, workshopuri dar și distracție. Sperăm ca optimismul și zâmbetele avute pe parcursul timpului petrecut împreună să se păstreze pe fețele noastre până când ne vom revedea.

Raluca Popescu
Copreședinte







Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *