Dobra večer

Această dimineață am început-o cu un mic dejun la hotel și un soare pătrunzător care ne-a făcut să ne bucurăm de o dimineață foarte frumoasă.

În timpul în care o așteptam pe Senada și Claudia ne-am uitat la prima variantă a filmului făcut cu Andrei la Buziaș. Ne place deși încă nu este varianta finală.

Noile noastre prietene ne-au oferit o plimbare plăcută până la sediul Asociației Autoreprezentanților din Zagreb timp în care am povestit și ne-am cunoscut mai bine.

Sediul lor este frumos, confortabil, primitor, călduros, simplu și cu mult bun gust. Senada, Braco și Hrvoje alături de persoanele de support ne-au primit cu brațele deschise și ne-au povestit despre munca lor de autoreprezentare.

Senada ne-a prezentat broșurile scrise în limbaj ușor de citit și de înțeles pe care le-au scris autoreprezentanții.

După prânz am participat la ședința autoreprezentanților unde am discutat despre drepturile persoanelor cu dizabilități, cum să ne autoreprezentăm și de ce este important să ne spunem părerea. Am vorbit și despre punerea sub interdicție a persoanelor cu dizabilități intelectuale și despre abuzurile posibile.

La sfârșitul întâlnirii Cosmin i-a înmânat Senadei cadoul pe care l-am pregătit celor din Croația și care a fost primit cu mare bucurie.

Ziua am terminat-o cu o cină delicioasă și discuții pe măsură cu noii noștri prieteni din Croația.

Ceea ce am învățat astăzi este că trebuie să luptăm pentru drepturile noastre, să protejăm persoanele cu dizabilități deaorece suntem toți egali. Pentru a informa e bine să folosim broșuri scrise în limbaj ușor de citit și înțeles având teme interesante, practice, esențiale și folositoare ca de exemplu: legislație, viața în comunitate, autodeterminare, angajare, practici în bucătărie, discriminare, Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.

Lucrul cel mai important pe care l-am învățat astăzi este faptul că dacă suntem uniți și ne unim vocile putem face o lume mai bună atât pentru noi cât și pentru cei din jurul nostru.

Vă salutăm din lobby-ul hotelului Ilica,

Laku noć

Ps: după cum vedeți am început să învățăm și limba croată :)

discuții la sediu

broșurile ușor de citit

întâlnirea cu autoreprezentanții

noii prieteni

cina delicioasă cu discuțiile pe măsură

discutând concluziile zilei...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *