În comunitate da’ nu prea …

De curând am început împreună cu PLAI Festival, să colaborăm pe un proiect tare fain numit #CulturaAccesibilă.

Acesta își propune să accesibilizeze cultura pentru persoanele cu dizabilități și a început prin amenajarea unui mini-podium accesibil utilizatorilor de scaun rulant pentru a oferi o vizibilitate bună pe durata concertelor PLAI.

Încă de la început, ideea mi s-a părut originală și atât de necesară! Pentru mine, acela a fost momentul care mi-a arătat că nu totul e pierdut. Că există oameni frumoși care dacă își unesc forțele, din ideile și mâinile lor pot ieși lucruri frumoase, de impact în comunitate, și că nu trebuie să plec în altă țară pentru a avea parte de schimbarea pe care mi-o doresc. Se poate și aici, la noi, acasă!
Personal, nu am mai auzit să mai existe o astfel de colaborare în țară, între un grup de autoreprezentanți(persoane cu dizabilități) care să fie direct implicat în procesul de accesibilizare a culturii. Și un doar că am fost implicați, dar sfaturile noastre chiar au fost luate în serios.

Anul acesta mi-aș fi dorit să fim mult mai mulți la PLAI, cei care să ne putem bucura de activități frumoase, de muzica bună care a fost asigurată de o vizibilitate foarte bună utilizatorilor de scaun rulant, și să legăm noi prietenii.

Poate te întrebi dragă cititor de ce să participi la un eveniment cultural accesibil ție și unde e câștigul tău din asta?

Permite-mi să-ți răspund tot cu o întrebare : de ce să nu o faci și ce ai de pierdut ?

Ne dorim să fim cunoscuți și acceptați în comunitate, dar cum altfel lumea să ne cunoască, să nu ne mai privească cu milă ci cu RESPECT, și să poată privi dincolo de dizabilitatea noastră, decât participând efectiv la viața ei?

Adesea nu este ușor, și obosim, știu și asta, dar mai știu un lucru pe care vreau neapărat să-l împărtășesc cu tine: ADEVĂRATA SCHIMBARE ÎNCEPE CU MINE ȘI CU TINE! Și ca în orice lucru este nevoie de un efort venit din ambele părți!

Îmi doresc să văd cât mai multe persoane cu dizABILITĂȚI bucurându-se de viață cu bune și rele la maximun în comunitate!

Așa că hai SĂ DEVENIM NOI SCHIMBAREA PE CARE NE-O DORIM SĂ O VEDEM ÎN LUME!

Raluca Popescu
Copreședinte

2 Responses to În comunitate da’ nu prea …
  1. Miriana Reply

    Buna Raluca,

    V-am vazut la Plai si “Ceva de spus” mi se pare o organizatie super.

    Care sunt conditiile sa devin membru?

    Eu am gradul de handicap accentuat, suferind de o boala cronica.

    Mersi
    Miriana
    0729114848

  2. Ralu Reply

    Bună Miriana,

    Mulțumim tare pentru aprecieri!:)
    Ne-ar plăcea mult să te cunoaștem și noi.
    În fiecare Miercuri de la 17:30 noi ne vedem cu toți autoreprezentanții. Avem sediul în zona Mehala, str Munteniei,nr 6.
    Te așteptăm să povestim mai pe larg :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *