Până acum, urcatul muntelui pentru mine părea ceva de neatins , însă dorința mea de a-l vedea măcar o dată de aproape, a rămas acolo în suflet, nerostită . Așa că în momentul în care am aflat că se va organiza o mică expediție de urcat pe munte, am știut că nu vreau să ratez o asemenea ocazie.

Sâmbăta aceasta, Dan , Simona și cu mine,am avut ocazia să scăpăm de zăpușeala din oraș și să ne răcorim trupurile și sufletele la Muntele Mic, alături de 35 de voluntari inimoși.

Trebuie să recunosc, tot drumul pe autocar, în mintea mea mă întrebam:”oare chiar e posibil?” ”voi reuși?”

Puțin mai târziu, îndoielile mele aveau să fie spulberate, în clipa în care aveam să facem cunoștință cu cei care aveau să ducă greul alături de noi și să ne însoțească pe toată durata traseului. Ne-am împrietenit imediat și am avut sentimentul că ne-am fi cunoscut de mult timp. Mi-a plăcut că ne-au privit și tratat natural.

Ne-am împărțit în echipe, am legat scaunul rulant de frânghii și așa am început să urcăm 5 km pe munte. Când traseul a devenit mult prea dificil , am urcat în ham și am fost purtată în spate încă 2 km.

Odată ajunși sus, bucuria a fost mare și am simțit că toată oboseala acumulată a meritat.

Am plecat de acolo foarte fericită, cu o nouă dorință: îmi doresc ca tot mai multe persoane cu dizABILITĂȚI să poată trăi ce am trăit și eu în COMUNITATE!

Mulțumim tuturor pentru efortul depus!

Raluca Popescu
Copreședinte