O seară cu și despre dizABILITATE

Știți cum e sentimentul acela de bine când începi săptămâna bine cu un film bun? Ei bine, luni seară am fost să vedem proiecția filmului Un film autist normal.

Dar cum nimic pe lumea asta nu se obține ușor, nici bine nu am ajuns aproape de locul unde se desfășura proiecția filmului, că răbdarea și nervii ne-au fost puși greu la încercare când am văzut locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități ocupate iar noi din nou nu aveam unde parca.Bineînțeles, am sunat la Poliția Locală pentru a veni și a lua atitudine.
Am plecat spre locație zicându-ne în gând că s-a dus tot vibe-ul bun dar că vom încerca totuși să ne bucurăm de restul serii .

Revenind la film,documentarul prezintă viața a 5 tineri ce suferă de sindromul Asperger și încearcă să atragă atenția societății asupra dificultăților cu care se confruntă . De la dificultatea de a înțelege sensul unei glume, la importanța unei rutine, la greutățile familiale. Dincolo de dizabilitatea pe care o aveau acei tineri , am văzut că aveau o mulțime de ABILITĂȚI. Cântatul la pian, tenacitatea dar mai presus de toate puterea de a își trăi propriile vieți cu demnitate nu aveau cum să nu ne atingă sufletele .

La finalul proiecției, colegele mele Andreea Herbei și Elisabeta Moldovan au povestit despre acțiunile asociației noastre. Nu în ultimul rând, Eli a povestit despre viața sa din instituții și a prezentat nuvela grafică Spune-mi Eli.

Cel mai emoționant moment al serii a fost finalul întâlnirii, când am putut avea un dialog direct cu ceilalți spectatori din sală pe marginea dizabilității.

Am văzut emoție, inimi deschise și dorința sinceră de implicare și am realizat că sunt atât de mulți oameni dornici să ne fie aproape încât lupta noastră devine mai ușoară.

Am plecat spre casele noastre însă nu știu de ce, pe drum gândul mi-a rămas la cuvintele citite în descrierea filmului : „Pentru societate, eu am o dizabilitate. Pentru mine, societatea are o dizabilitate”.

Știu că mai avem multe lupte de dus, însă după seara de luni am plecat cu mult mai multă speranță în suflet. În omenie și într-un impreună suntem mai puternici. 

Raluca Popescu