Adunare Generală 2016

Există momente importante în care trebuie să ne oprim puțin și să privim spre viitor.

Sâmbătă am făcut acest lucru împreună și putem spune că a fost o zi importantă în viața Asociației noastre deoarece am avut Adunarea Generală .
Cu acest prilej,s-a prezentat raportul de activitate pe anul 2016 care a fost aprobat în unanimitate de către toți membrii asociației.

S-a trecut apoi la prezentarea candidaturilor, iar cei 7 curajoși care și-au dorit să ducă mai departe munca grea a Asociației pe următorii 2 ani au fost:
Elisabeta Moldovan, Simona Smultea ,Andreea Herbei, Dana Maier, Radu Vasile, Lăcrămioara Crainic și Cosmin Miloș.

În urma alegerilor,cei care vor duce mai departe munca sunt:
Simona Smultea și Elisabeta Moldovan – copreședinţi
Dana Maier și Andreea Herbei – vicepreședinţi
Cosmin Miloș – secretar

De asemenea, ne-am făcut planuri pentru următorii ani și cert este că greul de abia acum începe. 🙂

Noi dorim să felicităm toți candidații, iar noilor membri ai boardului le dorim succes pe mai departe.
Avem încredere că vor face o treabă bună, în lupta pentru o viață mai bună pentru toate persoanele cu dizabilități!

Raluca Popescu

dscn8781

dscn8861

dscn8876

dscn8878

Bega Bulevard 2016

Ediția Bega Bulevard 2016 ne-a găsit cu voie bună și activități interesante, menite să ne aducă mai aproape de cei care doreau să se oprească la standul nostru.

Timp de 2 zile, am întâlnit oameni frumoși care au ales să spună DA provocărilor noastre.

Proba șosetelor a fost una amuzantă dar foarte utilă pentru că oamenii s-au putut pune în pielea unui nevăzător. Aceștia erau legați la ochi și trebuiau să împerecheze mai multe șosete.

Sticluța buclucașă a dat și ea de furcă multora deoarece trebuiau să desfacă capacul unei sticle cu o singură mână, fără să se ajute de nimic altceva. Foarte mulți oameni ne-au spus că este dificil și că este un adevărat test al răbdării.

Și pentru că ne dorim o Timișoară accesibilă tuturor am fost dornici să aflăm cum le-ar plăcea oamenilor să fie orașul lor.

Poeziile Danei și brățările făcute de Eli au fost o adevărată bucurie pentru toți cei care ne-au vizitat standul.

Toate aceste activități au fost inspirate din situații reale care fac parte din viața noastră. La finalul acestora participanții ne-au încurajat și sperăm că au plecat mai conștienți că trebuie să apreciem tot ceea ce avem și să ne bucurăm la maxim de fiecare moment al vieții.

Am încununat aceste zile cu o binemeritată plimbare cu barca. 🙂

Raluca Popescu

DSC_0041

DSC_0042

DSCN8008

DSCN8020

DSCN8059

DSCN8105

Întâlnire la ANPD

În data de 31.08.2016 Moldovan Elisabeta şi Andreea Herbei, membrii asociaţiei Ceva de Spus, s-au întâlnit cu Mihai Tomescu, director ANPD.

ANPD este Autoritatea Naţională Pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi are sediul la Bucureşti.

A fost o întâlnire de succes pentru că am discutat despre dezinstituţionalizare.

Am discutat depre banii care vor fi daţi pentru locuinţe protejate şi depre traiul în comunitate. Banii de la Uniunea Europeană sunt foarte puţini pentru nevoile persoanelor cu dizabilităţi.

Chiar dacă sunt puţini bani, ne dorim să fie folosiţi bine.

Banii trebuie să ajungă la organizaţiile cu cele mai bune proiecte.

Noi, autoreprezentanţii, ne dorim să ne spunem părerea despre cum trebuie sprijinite persoanele cu dizabiliăţi în comunitate.

Am mai discutat despre persoanele din instituţii.

Ele lucrează şi trebuie să cotizeze 80% din venitul lor.

Credem că procentul acesta este prea mare şi nu încurajează oamenii să muncească.

Am propus ca legea să fie modificată şi oamenii să cotizeze mai puţin.

Mihai Tomescu a luat în considerare propunerile noastre .

Ne-a promis că vom păstra legătura şi vom lucra împreună pentru îmbunătăţirea vieţii persoanelor cu dizabilităţi.

Moldovan Elisabeta
Copreședinte

14183965_1046757662068776_8025252227061872994_n

Director sau conducător?

Săptămâna trecută a fost una intensă dar tare plăcută pentru noi.

9 autoreprezentanți am participat la un training de leadership, ținut de buna noastră prietenă doamna Ilona Mihăieș, Președinte executiv al Centrului Euroregional pentru Democrație.

Pentru noi a fost o bună oportunitate să învățăm care este diferența între un director și un conducător și să aflăm care sunt calitățile pe care trebuie să le aibă fiecare dintre ei.

Am discutat despre rolurile care ni se potrivesc, de ce anume trebuie să ținem cont când avem întâlniri oficiale, care sunt calitățile noastre și unde mai avem de lucrat.

Nu am simțit deloc cum a trecut timpul, și absorbeam fiecare cuvânt rostit, dornici să învățăm cât mai multe.

Ne-am bucurat să descoperim lucruri noi și utile care ne pot ajuta de-a lungul vieții .

Deșl mai avem de lucrat și învățat multe lucruri în viitor, dorința noastră este clară:

Ne dorim să fim adevărați conducători , oameni care să motiveze și să pună umărul la lucru din greu pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Îți mulțumim Ilona pentru tot ce ne-ai învățat, și pentru că ai văzut potențialul din noi!

Raluca Popescu

14117704_1039320279479181_7904928024246581085_n

„Ceva de Spus” la Debrecen

În perioada 28-30 Iulie boardul și angajații Ceva de Spus am mers în training la Debrecen.

Am stat într-o zonă superbă de munte și a fost minunat să putem fi departe de agitație, să ne trezim dimineața bucurându-ne de liniște, soare și aerul proaspăt de munte.

Timp de 3 zile am lucrat în echipe,am aflat lucruri noi unii despre alții dar mai ales ne-am consolidat .

În primele 2 zile am făcut planul pe următorii ani, pe accesibilizare și dezinstituționalizare. Ne-am spus visele, temerile dar mai ales am stabilit obiectivele pe care dorim să le atingem.

Știm că aceste teme nu sunt deloc ușoare însă suntem perseverenți și nu ne vom lăsa până nu vom reuși.

Desigur, nici distracția și voia bună nu au lipsit. Am încheiat cele 3 zile într-un mod cât se poate de frumos: bucurându-ne de o plimbare prin pădure cu căruța trasă de cai. 🙂

Drumul spre casă a fost și el presărat cu muzică bună dar mai ales râsete multe deoarece trebuia să ghicim melodiile pe care le fredona cel/ cea care asculta în căști. Ne-am descurcat destul de bine 🙂

Da, persoanele cu dizabilități pot munci, se pot distra și se pot bucura de viață .Iar noi, pentru toate acestea luptăm să devină posibile pentru toate persoanele cu dizabilități.

Raluca Popescu

DSCN7619

DSCN7647

DSCN7656

DSCN7667

DSCN7745

Întâlnire cu partenerii OSI la Barcelona

În perioada 23- 27 mai, la Barcelona s-a desfășurat întâlnirea anuală a partenerilor Open Society Mental Health Initiative.

La această întâlnire au participat atât organizații neguvernamentale cât și experți în campanii media, producători de film și foști activiști Green Peace.

Aceștia au prezentat în cele 4 zile workshopuri din care am învățat cum să facem un filmuleț prin care să prezentăm problemele cu care ne confruntăm, cum să eficientizăm campaniile și cum să folosim arta în activism.

Noi am prezentat Salonul de vinuri ROvinHUd ca idee de fundraising, unde am putut îmbina pasiunea pentru vinurile de calitate, cu ABILITĂȚILE persoanelor cu dizabilități.

Am descoperit că Barcelona este foarte accesibilă pentru cei în scaun rulant dar nu are semafoare semnalizate acustic pentru nevăzători.

Le mulțumim organizatorilor pentru că am putut îmbina utilul cu plăcutul, am legat prietenii noi și am putut învăța lucruri utile. Sperăm să culegem roadele acestei întâlniri cât de curând.

Simona Smultea
Vicepreședinte

13226880_1327443830603351_6464718734536660042_n

13259994_1327443803936687_6770674337235889467_n

Conferinţa Europe in Action în Lisabona

În perioada 24-28 Mai 2016, am participat la conferinţa Europe in Action.
Tema conferinţei a fost implicarea familiei in promovarea educatiei incluzive.
Această conferinţă a fost foarte interesantă, deoarece s-a discutat despre şcolile incluzive pentru copiii cu dizabilităţi.
La conferinţa Europe in Action au participat mai multe organizaţii de părinţi, organizaţii de autoreprezentanţi şi profesionişti din toată Europa.

În a 2-a zi ne-am întâlnit cu autoreprezentanții și am pregătit adunarea generală EPSA. După-masa am participat la un workshop despre ritm și muzică.

În a 3- a zi am fost la Oceanarium.
Am fost foarte bucuroasă să vad foarte mulţi peşti de toate felurile.
Am fost la cina festivă unde am cunoscut oameni noi.

În a 4 –a zi am avut Adunarea Generală EPSA unde s-a prezentat raportul de activitate cu ce am făcut în 2015-2016.
La adunarea generală au fost prezenți autoreprezenanţi şi persoane de suport.

În a 5-a zi au fost prezentate concluziile conferinței și după prânz am plecat spre casele noastre.

Elisabeta Moldovan
Copreședinte

13260164_985662701511606_7098086208485074540_n

13310372_986431488101394_8578159350056508408_n

13315723_985662698178273_1844489552083605194_n

Călăritul – o experiență de neuitat!

În dat de 17.05.2016 am fost la Ianova cu membrii asociaţiei Ceva de Spus.

Am fost să vedem cum este să călăreşti un cal.

Pentru fiecare membru din asociaţie a fost o experiență foarte bună.

Am dat cailor să mănânce şi apoi fiecare dintre noi ne-am urcat pe cal.

După ce fiecare membru a călărit ne-am aşezat pe iarbă să luăm prânzul.

Am avut timp frumos şi plin de bucurii.

După această activitate, am plecat fiecare spre casele noastre cu o experienţă de neuitat.

Mulţumim Erkăi pentru că a avut răbdare cu fiecare dintre noi.

Ieri 17.05. am fost la Ianova și putem spune că este un loc tare frumos care ne-a cucerit.

Acolo am găsit-o pe Erika Weisz cea care de 4 ani de zile se dedică trup și suflet pentru copiii cu dizabilități în cadrul asociației HorsEmotion Hidroterapie.

Am fost întâmpinați cu multă căldură de Erika și prietenii săi caii.

Trebuie să recunoaștem că la început ne-a fost puțin teamă să ne apropiem de cai, însă odată ce am început să-i hrănim ei ne-au răsplătit cu multă afecțiune.

Însă experiența noastră alături de cai nu s-a oprit doar la a-i hrăni. Am și călărit!

Odată ajunși pe cal sentimentul a fost unul grozav!

Ne bucurăm că am reușit să trecem peste temeri și că am putut fiecare dintre noi să ne bucurăm de această minunată experiență.

Mulțumim Erika pentru răbdare și pentru această zi frumoasă petrecută împreună!

DSC_0995

DSC_1005

DSC_1012

DSC_1017

DSC_1027

DSC_1040

DSC_1051

DSC_1070

DSC_1076

DSC_1090

DSC_1121

DSC_1143

DSC_1162

DSC_1175

DSC_1202

DSC_1268

DSC_1301

DSC_1307

DSCN6675

DSCN6677

DSCN6683

DSCN6688

DSCN6745

O „altfel” de săptămână

Săptâmâna altfel este bine cunoscută prin activitățile sale diverse în școli și licee.

Anul acesta noi am ales să o petrecem într-un mod creativ printr-o activitate aproape de sufletul nostru.

Preț de câteva ore, elevii Liceului cu program Sportiv Banatul și ai Liceului Tehnic au putut trece printr-un labirint senzorial încărcat de emoții și sensibilitate.

Raluca Popescu, Simona Smultea, Cosmin Miloș, împreună cu cei de la Teatrul Azilul au avut rolul de a ii ghizii acestui labirint, punând elevii în situații reale.

Dobândirea unei dizabilități în urma unui accident, abandonul, discriminarea sau imposibilitatea de a vedea, au fost doar câteva situații de viață menite să conștientizeze elevii asupra problematicii dizabilitățiii.

Emoțiile au fost simțite și de noi cei care am ghidat această activitate, creeându-se o atmosferă intimă și relaxată.

Ajunși la finalul acestei experiențe, am realizat cu toții ce important este să apreciem lucrurile bune din viața noastră și să ne bucurăm de fiecare clipă.

scoala_altfel

Timotion

În data de 23.04.2016, în oraşul Timişoara a avut loc un eveniment local unde oamenii au alergat.
La acest eveniment au participat mai multe organizaţii.
Oamenii au alergat şi au făcut donații pentru o cauză a organizației.
Asociaţia Ceva de Spus a fost susţinută de voluntari şi oameni care au vrut să ne sprijine prin donații.
Asociația Ceva de Spus a adunat banii pentru o rampă mobilă.
Persoanele cu dizabilităţi în scaun rulant vor putea folosi rampa mobilă.
Pentru mine acest eveniment a fost unul foarte bun.
Am cunoscut oameni noi şi organizatii.
Sper că şi la anul vom putea participa la evenimentul acesta.

13010731_965018146909395_7711789925971189256_n

13015150_965018296909380_3012529634875195218_n

13043811_965018203576056_5489044955590875154_n

13062089_965018283576048_3969468568828235032_n

13082779_965018210242722_9149691033270462158_n

13083122_965018293576047_5112393762201270695_n

13087666_965018206909389_6094186780936064016_n

13087874_965018150242728_3810187422979370263_n

13096214_965018153576061_5684817152884507993_n

Page 5 of 13« First...34567...10...Last »