În data de 22 aprilie, am fost cu mic cu mare în Piața Libertății la unul din evenimentele noastre preferate. Timotion este un eveniment la care lumea vine și aleargă pentru unul din proiectele menite să îmbunătățească și poate chiar să schimbe vieți. Peste 5000 de persoane s-au mobilizat și au direcționat taxa de participare sau donațiile spre unul din proiecte. Nu cred că mai are rost să vă spun că au fost curse pentru preferințele tuturor, pentru că e posibil să fi fost deja acolo. Ne-am bucurat să revedem prieteni, să putem merge sau alerga alături de ei, să putem participa la o cursă unde Roțile au fost puse în valoare și barierele nu au mai există. Vă mulțumim că ați fost din nou alături de noi și ne-ați susținut! Mulțumim organizatorilor, Fundația Comunitară Timișoara și Alergotura, că au făcut din nou un eveniment inclusiv și așteptăm cu nerăbdare ediția viitoare!

În perioada 9 – 13 aprilie Elisabeta Moldovan și Zoltan Szoverdfi au participat la conferința Platformei Europene a Organizațiilor de autoreprezentanți din Peniche, Portugalia.
EPSA, pe scurt, este membră a organizației Inclusion Europe și este formată din persoane cu dizabilitate intelectuală.

Luni au ajuns la ora 15 și au fost duși în vizită la un centru de zi pentru persoane cu dizabilități intelectuale.
Acolo s-au întâlnit cu mai multe persoane cu dizabilități din diferite țări din Europa.
Au vizitat o moară unde persoanele cu dizabilități lucrează cu făină.
Lui Eli i-a plăcut foarte mult moara și ce lucruri de mână fac persoanele cu dizabilități intelectuale.
După vizită au fost cu grupul de autoreprezentanți la restaurant.

Marți au participat la un workshop despre abuzul femeilor cu dizabilități intelectuale.
Eli a fost interesată de această temă. I-a plăcut că a aflat că abuzurile pot fi de mai multe feluri.
Workshopul a ținut până la ora 17.
După conferință autoreprezentanții cu persoanele de suport au plecat spre hotel.
Au avut o oră liberă până la cină.
La ora 19-30 au fost la cină.

După micul dejun autoreprezentanții cu dizabilități intelectuale și persoanele de suport au fost duși cu un autobuz la o școală.
Au continuat cu tema abuzului împotriva persoanelor cu dizabilități.
Eli a ținut 2 workshopuri.
S-a lucrat pe grupuri. Eli a avut un grup de 10 persoane cu care a lucrat foarte bine.
Unul din workshopuri a fost despre cum este autoreprezentarea in România.
Al doilea workshop a fost despre cum e să trăiești în comunitate și nu în instituții rezidențiale.
După prânz au avut 3 activități din care Eli putea să aleagă.

Joi autoreprezentanții din diferite țări au împărtășit ce activități au avut în țările lor din Europa.
Vineri a fost întâlnirea grupului de conducere de la EPSA. Au discutat despre ce ar trebui să facă în Birmingham. Eli este în boardul EPSA și a participat la discuții.
Lui Eli i-a plăcut cel mai mult din toată conferința faptul că fiecare organizație a putut să prezinte ce a făcut în țara din care venea.
Eli va prezenta în Birmingham cartea ilustrată cu viața ei petrecută în instituții.

În contexul proiectului „Timişoara – Capitală Culturală Europeană 2021”, am fost invitați la Londra, între 21-23 februarie, pentru a participa la o vizită de studiu în care s-a vorbit despre politici în artă și accesul la cultură al persoanelor cu dizabilități. Organizatorul acestui eveniment a fost British Council, iar din partea Ceva de Spus a participat Simona Smultea.

Au fost prezenți reprezentanți din domeniul culturii din mai multe ţări precum: Franța, Germania, Olanda, Suedia, Portugalia, Croația. Am fost invitați acolo toți , la aceeași masă, din ţări diferite, cu nevoi diferite, dar cu un scop comun, designul unei culturi inclusive. De-a lungul celor 3 zile, ne-au fost prezentate exemple de bune practici din Marea Britanie și Scoția. Am cunoscut oamenii care s-au ocupat de dezvoltarea politicilor în artă, de diversitate și incluziune în cultură. Au fost invitate companii de dans care pregătesc profesori pentru a lucra cu elevii cu dizabilități. Ulterior, îi promovează, îi susțin și se califică pentru a fii incluși în acest domeniu artistic. La fel se întâmplă şi în teatru, unde persoane cu diferite dizabilități intelectuale se dezvoltă prin artă. De asemenea, am cunoscut artiști cu dizabilități care fac ceea ce le place, îi inspira pe alții si ii sprijină prin colaborări sau finanţări. Am vizitat și muzeul Tate Modern pentru a înțelege ce înseamnă porți deschise la artă pentru toată lumea. Aici totul este accesibil și fizic, dar și informațional de la intrarea în clădire până la operele de artă, la camerele de reculegere și băi.

Un exemplu de accesibilizare al operelor de artă pentru nevăzători este posibilitatea ca unele dintre ele să fie atinse. Persoana nevăzătoare primeşte mănuşi şi este ghidată în explorarea operelor de către angajaţi special pregătiţi pentru a asista persoanele cu dizabilităţi.

Am fost într-un “viitor” în care dizabilitatea nu mai este o piedică pentru a ne face abilitățile vizibile. M-am întors într-un “prezent” în care avem nevoie de aliați curajoși și inspirati, atât din domeniul culturii cât și persoane cu dizabilități pentru a face Viitorul!

Simona Maria Smultea,
Co-preşedinte Ceva de Spus

Munca noastră ca autoreprezentanți presupune o învățare continuă.

Tocmai din acest motiv, am început o serie de traininguri alături de Katherine Belen (Cookee) cum îi spunem noi, care este din Filipine și are experiență bogată în munca de autoreprezentare.

Este important să transmitem mesajul nostru comunității într-un mod cât mai clar și corect, astfel că am pornit trainingul nostru de la clasificarea tipurilor de dizabilităţi: fizice, intelectuale, senzoriale etc. În viaţa de zi cu zi, însă, lucrurile nu sunt întotdeauna clar separate. O persoană în scaun cu rotile poate părea, la prima vedere, să aibă doar dizabilitate fizică, dar uneori poate avea şi probleme de vorbire, cognitive etc. Iar ceea ce limitează participarea persoanei cu dizabilităţi la viaţa comunităţii variază în funcţie de serviciile şi sprijinul care i se oferă.

Inevitabil, am ajuns la modul în care dizabilitatea ajunge să fie percepută: de la modelul medical versus cel social.

Dar să le luăm pe rând și să le explicăm un pic pe fiecare în parte. J

Modelul medical pune accentul pe diagnostic (dizabilitate) și nu pe persoană, scoțând în evidență limitarea persoanei. În schimb, modelul social spune că dizabilitatea este creată de răspunsul societății, al mediului înconjurător și are de-a face cu norme sociale, valori, practici. Cu alte cuvinte, dizabilitatea este accentuată atunci când mediul este unul inaccesibil și comunitatea nu pune accent pe incluziune.

Pentru noi a fost foarte interesant să vedem cum situația socială și economică poate varia de la o țară la alta.

Dizabilitatea este un subiect care ar trebui să ne privească pe toți, pentru că răspunsul, implicarea și sprijinul comunității este foarte important.

Știm că mai este foarte mult de lucru pentru a schimba atitudini și mentalități, însă nu ne lăsăm.

Îi mulțumim lui Katherine că a împărtășit din experiența sa cu noi și suntem nerăbdători să învățăm lucruri noi și utile care să ne ajute în munca noastră.

Raluca Popescu

Și iată-ne ajunși la finalul celei de-a 4-a ediții a celui mai important eveniment din lumea vinului. Nu o spunem noi,ci cei care deja au participat la edițiile anterioare.Noi îi spunem simplu ROVINHUD Wine Show, dar pentru noi înseamnă mai mult decât atât.

E locul unde vinul distruge orice bariere, inimile se deschid pentru a îmbrățișa diversitatea și incluziunea iar cei care ne calcă pragul în cadrul acestui eveniment ajung să aibă o altă perspectivă asupra vieții și a persoanelor cu dizabilități. Sperăm noi. J

Ne-am bucurat foarte mult ca anul acesta să avem alături de noi experți internaționali în domeniul vinului: dr. José Vouillamoz, Peter McCombie MW, Christine Havens, Luiz Alberto, Barta Károly, Imre Szakács-Orha, Patrick Farrell MW, Stefano Canello, Bruno & Daniele Bortolotti. Toți aceștia s-au alăturat cauzei noastre ținându-și prezentările pro-bono, dedicându-și astfel timpul lor. Pentru toate acestea nu putem decât să ne exprimăm aprecierea și recunoștința.

La rândul nostru, ne-am depășit din nou propriile limite și am încercat să facem o muncă cât mai bună posibil.

Autoreprezentanții Alina Szilagyi și Adrian Vasile au stat la recepție unde au dat pahare de vin și au pus brățări tuturor participanților, în timp ce Cristina Drângă și Lăcrămioara Crainic au avut grijă să asigure comfortul invitaților la garderobă.

În sala Expo Raluca Popescu și Andrei Gerber s-au ocupat de verificarea brățărilor iar colegii Tiberiu Novacovits și Cosmin Câncea se asigurau că expozanții au gheața necesară în frapiere pentru a răci vinurile corespunzător.

Noutatea acestei ediții a constat într-un tur ghidat în lumea fascinantă a vinurilor, făcut de Simona Smultea. Dana Maier s-a ocupat de partea creativă a acestui eveniment prezentând la stand nuvela grafică Spune-mi Eli dar și volumul ei de poezii.

Sus în sala Vienna, Cosmin Miloș s-a ocupat de biletele de la masterclassuri.

Nu în ultimul rând, Elisabeta Moldovan ,Cristina Huțu, Andreea Herbei, Alina Căprărescu și Dana Nicolin duceau în spate o muncă uriașă spălând la bucătărie aproximativ 5000 de pahare.
Dan Hegyi a imortalizat cele mai frumoase amintiri de la această ediție prin poze.

Nu am fi putut reuși însă fără sprijinul voluntarilor, care și-au sacrificat weekend-ul și ne-au fost aproape în toate momentele importante.

Ne-am stresat, ne-am organizat și am primit în schimb îmbrățișări, zâmbete și încurajări iar toate acestea ne-au umplut sufletele de bucurie.

Mulțumim tuturor vorbitorilor ,expozanților, voluntarilor, participanților, sponsorilor și tuturor celor care ne-au încurajat, ne-au sprijinit în diverse forme.
Povestea ROVINHUD există și prinde viață datorită vouă, iar împreună scriem an de an o nouă filă.

Raluca Popescu

Știți cum e sentimentul acela de bine când începi săptămâna bine cu un film bun? Ei bine, luni seară am fost să vedem proiecția filmului Un film autist normal.

Dar cum nimic pe lumea asta nu se obține ușor, nici bine nu am ajuns aproape de locul unde se desfășura proiecția filmului, că răbdarea și nervii ne-au fost puși greu la încercare când am văzut locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități ocupate iar noi din nou nu aveam unde parca.Bineînțeles, am sunat la Poliția Locală pentru a veni și a lua atitudine.
Am plecat spre locație zicându-ne în gând că s-a dus tot vibe-ul bun dar că vom încerca totuși să ne bucurăm de restul serii .

Revenind la film,documentarul prezintă viața a 5 tineri ce suferă de sindromul Asperger și încearcă să atragă atenția societății asupra dificultăților cu care se confruntă . De la dificultatea de a înțelege sensul unei glume, la importanța unei rutine, la greutățile familiale. Dincolo de dizabilitatea pe care o aveau acei tineri , am văzut că aveau o mulțime de ABILITĂȚI. Cântatul la pian, tenacitatea dar mai presus de toate puterea de a își trăi propriile vieți cu demnitate nu aveau cum să nu ne atingă sufletele .

La finalul proiecției, colegele mele Andreea Herbei și Elisabeta Moldovan au povestit despre acțiunile asociației noastre. Nu în ultimul rând, Eli a povestit despre viața sa din instituții și a prezentat nuvela grafică Spune-mi Eli.

Cel mai emoționant moment al serii a fost finalul întâlnirii, când am putut avea un dialog direct cu ceilalți spectatori din sală pe marginea dizabilității.

Am văzut emoție, inimi deschise și dorința sinceră de implicare și am realizat că sunt atât de mulți oameni dornici să ne fie aproape încât lupta noastră devine mai ușoară.

Am plecat spre casele noastre însă nu știu de ce, pe drum gândul mi-a rămas la cuvintele citite în descrierea filmului : „Pentru societate, eu am o dizabilitate. Pentru mine, societatea are o dizabilitate”.

Știu că mai avem multe lupte de dus, însă după seara de luni am plecat cu mult mai multă speranță în suflet. În omenie și într-un impreună suntem mai puternici. 

Raluca Popescu

Vă invităm la lansarea nuvelei grafice „Spune-mi Eli”, de Dan Ungureanu, ce va avea loc:

– în Timișoara, vineri, 27 octombrie, de la ora 18:30 la Ambasada (Str. Anton Seiller, nr 2)
– în Cluj-Napoca, sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 18:00 la Casa TIFF ( str. Universităţii nr.6)
– în București, vineri, 3 noiembrie, de la ora 19.00 la Cărturești Carusel (Strada Lipscani nr. 55).

În cadrul evenimentului veți avea ocazia să aflați cum a luat naștere cartea, să o cunoașteți pe Elisabeta Moldovan, protagonista nuvelei, care a trăit 23 de ani în condiții inumane în diferite orfelinate și insitutții rezidențiale pentru persoane cu dizabilități, să aflați ce înseamnă dezinstituționalizarea, care sunt dificultățile vieții în comunitate și ce putem face pentru a ușura tranziția de la instituție la o viață liberă.

“Spune-mi Eli” este prima nuvelă grafică din România care îndrăznește să abordeze un subiect dur – al abandonului, izolarii, abuzurilor și consecințelor acestora. Scrisă și ilustrată de către Dan Ungureanu, cartea ne introduce în lumea lui Eli – de fapt, în lumea a mii și mii de copii abandonați în instituții rezidențiale deveniți, ulterior, adulți, majoritatea cu dizabilități.

Povestea urmărește evoluția personajului, de la copil lăsat în grija statului la adult capabil să se întrețină singur și activist pentru dezinstituționalizare și drepturile persoanelor cu dizabilități. Fiecare capitol se bazează pe interviul luat de către autor lui Eli, urmărind în ordine cronologică episoade marcante din viața acesteia (primele amintiri din scoala specială, mutarea dintr-o instituție în alta, viața în comunitate, greutățile adaptării la permanentele schimbări, etc.).

Nuvela își propune familiarizarea publicului larg cu subiectul izolarii și conștientizarea dificultăților cu care se confruntă persoanele instituționalizate, inclusiv cele legate de integrare și adaptare la viața obișnuită, dar și prezentarea alternativelor existente: dezinstituționalizarea și crearea de servicii comunitare incluzive.
În martie 2017 erau încă peste 19.000 de copii și 18.000 de adulți cu dizabilități în instituții rezidențiale, sub protecția statului. Protecția din instituții înseamnă abuz. E bătaia primită de la cei care ar trebui să te îngrijească. E teroarea zilnică dată de lipsa de siguranță, de frica permanentă de a o încasa, de absența accesului la hrană bună și suficientă, la căldură, la igienă, la intimitate. E lipsa oricărei posibilități de a face propriile alegeri – inclusiv lângă cine dormi, când te plimbi sau cum te îmbraci.

Există alternative: serviciile de sprijin în comunitate în care persoanele cu dizabilități învață lucrurile de bază pentru o viață cât mai independentă, începând de la cum să aprindă aragazul până la cum să facă cumpărături, cum să-și plătească cheltuielile, să muncească, să se distreze, să-și întemeieze o familie, să trăiască o viață deplină cu bune și rele deopotrivă. Dezinstituționalizarea este procesul de tranziție din insituții în asemenea servicii de sprijin. Dezinstituționalizarea nu este alternativa ci drumul spre alternative. Putem fi, împreună, alături de miile de Eli din România!

Proiect editorial co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, 2017.
Toate veniturile din vânzarea cărții merg către Asociația Ceva de Spus.

Detalii pe pagina de facebook a cărții, Spune-mi Eli.
Contact de presă: Despina Ungureanu, despina.iancu@gmail.com, 0720036993

În weekend-ul 15-17 septembrie a avut loc la Herculane conferința autoreprezentanților Ceva De Spus.

Credem că putem deveni întotdeauna mai buni și ne putem dezvolta constant, tocmai de aceea tema conferinței a fost IMPLICAREA.

În prima zi, Raluca și Tibi au ținut un workshop numit: Cine râde mai bine menit să ne ajute să redescoperim amintirile frumoase care ne leagă dar și calitățile tuturor colegilor noștri.

Nu înainte însă, le-au dat celor din sală o sarcină pe care să o îndeplinească până în ultima zi a conferinței.Aceea de a crea o nouă amintire sau o surpriză în perechi. 

În a 2a zi, Mona și Roxana au purtat discuții constructive cu noi despre implicare,ce este,de ce este importantă, dar și despre abilitățile noastre, cum le putem folosi în acțiunile și activitatea Ceva De Spus. Le mulțumim tare că ne-au ajutat să descoperim lucrurile într-o altă perspectivă și ne dorim să punem în practică cât mai bine tot ceea ce am învățat de la ele.

În cea de-a 3a zi, Simona,Dana și Zoli ne-au pus imaginația la contribuție, printr-un exercițiu în care fiecare am spus cum ne dorim să fie Ceva De Spus până în 2020.Pentru aceasta e nevoie de structură, implicare și dedicare din partea noastră, a tuturor.

Un moment emoționant a fost acela, când la final perechile și-au prezentat poveștile și experiențele și au descoperit împreună calitățile și punctele comune pe care le au.

La final, Simona și Raluca au împărțit niște prune colegilor și au creat o poveste însoțită de un mesaj : Deși suntem diferiți asemenea unor prune, fiecare avem același loc sub soare,avem calități și este nevoie de implicarea fiecăruia pentru a face o treabă bună.

Am plecat acasă cu mintea și sufletele mai deschise, dornici de a face cât mai mulți pași spre ținta propusă: de a face viața noastră și a tuturor persoanelor cu dizabilități mai bună și frumoasă.

Raluca Popescu

Proiect cofinanțat din fondurile strânse în cadrul evenimentului Timotion – Timisoara se misca!, organizat de Clubul Sportiv Asociația Alergotura și Fundația Comunitară Timișoara.

Ziua de luni a fost una foarte frumoasă pentru noi. Deși ne-am trezit dimineața devreme, eram cu toții nerăbdători să ajungem să trăim experiențele noi pe care Arsenal Park avea să ni le ofere.

De cum am ajuns, am fost plăcut impresionați să putem intra în atmosfera militărească.

Am fost întâmpinați cu multă căldură iar apoi am început să facem un tur al parcului să aflăm ce activități putem face.

Aleile parcului erau dotate cu tunuri, dispozitive antirachetă, mitraliere și tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete,etc. Nu aveam cum să nu putem fi impresionați de așa ceva! J

Cât despre activități, am putut trage cu arcul sau cu pușca cu bile. Trebuie să recunoaștem, ne-a cam tremurat mâna de emoție când am ținut pentru prima oară o pușcă în mână, dar stați liniștiți, am avut parte de mult sprijin și încurajări. J

Și după toată emoția și adrenalina simțită și prânzul delicios servit, s-a trecut la relaxare cu o baie bine meritată sau la un suc și povești. Nici măcar ploaia de vară nu a părut să ne deranjeze. Eram fericiți.

A fost minunat să putem trece peste noi provocări, să ne putem fi sprijin unii celorlalți și să putem construi împreună o nouă amintire frumosă.

Ajunși la sfârșitul acestei experiențe, am putut descoperi că adevărata forță nu este neapărat cea fizică ci aceea de a trece cu zâmbetul pe buze și demnitate peste toate provocările care ne ies în cale.

Mulțumim frumos echipei Arsenal Park și Fundației Bega pentru invitație, ospitalitate și sperăm să ne reîntoarcem curând!

Raluca Popescu