În perioada 1-23 Iulie, am avut plăcerea de a participa într-un program de schimb de bune practici în Statele Unite ale Americii. Tema acestui program a fost”Advocacy pentru drepturile persoanelor cu dizabilități”.

Am plecat din țară cu dorința de a vedea și învăța lucruri noi. Așa a și fost. Timp de 3 săptămâni am vizitat următoarele orașe: Washington,Cincinnati,Phoenix,Seattle. În aceste orașe am avut întâlniri cu instituții publice, organizații din domeniul dizabilității, grupuri de autoreprezentanți.

Printre primele lucruri observate în SUA a fost accesibilizarea. De la bordurile joase,semafoare cu semnale acustice pentru nevăzători, mijloace de transport în comun,hoteluri și servicii în comunitate. Toate erau accesibile pentru persoanele cu dizabilități. Apoi, atitudinea comunității față de persoanele cu dizabilități.Pe stradă nimeni nu se uita îndelung atunci când apărea o persoană cu dizabilități.Mai mult decât atât, oamenii erau prietenoși și zâmbitori.Mi-aș dori să văd același lucru întâmplându-se și aici în țara mea.

Pe durata vizitelor mele în SUA am aflat cum abordează autoritățile problemele persoanelor cu dizabilități. În fiecare Stat există departamente specializate care monitorizează și vin în sprijinul familiilor și persoanelor cu dizabilități, în funcție de nevoile INDIVIDUALE. Persoanele cu dizabilități sunt respectate,valorizate , și se ține cont de părerea lor în deciziile care le privesc. Sunt recunoscute pentru ABILITĂȚILE pe care le au și nu sunt tratate cu milă.

Printre întâlnirile de suflet s-a numărat și întâlnirea cu cei de la ABIL de la care am aflat pentru prima oară cum a început mișcarea de autoreprezentare în Statele Unite. Nu mare mi-a fost surprinderea să aflu că aceleași probleme le-au avut și persoanele cu dizabilități până acum 25 de ani când a fost semnat Actul Persoanelor cu Dizabilități, prin care SUA s-a angajat să respecte drepturile persoanelor cu dizabilități.A fost nevoie de autoreprezentanți curajoși și perseverenți care s-au unit pentru respectarea drepturilor lor.

În SUA ,am avut ocazia să văd și echipamente asistive care m-au impresionat. Cameră senzorială pentru persoanele cu autism , bucătărie cu mobilier adaptat unde tinerii pot găti și pot deprinde abilități de viață independentă, microunde și căni cu sistem audio pentru persoanele nevăzătoare, sau echipament care ajută persoanele cu mobilitate redusă să utilizeze calculatorul.La fiecare lucru văzut,nu m-am putut oprii din a exclama câte un: WOW! 🙂

De asemenea se acordă o mare importanță și sportului adaptat. De la sală de fitness până la activități sportive în aer liber. Pentru prima dată am putut experimenta cum e să mergi pe o bicicletă. Am folosit o bicicletă în tandem.Pe bicicleta tandem se pot urca 2 persoane, însă doar 1 poate pedala.Aceste biciclete se pot utiliza de persoanele nevăzătoare sau care au o mobilitate redusă.
Am putut vedea și o galerie în care tinerii pictori cu dizabilități își puneau expozițiile. Tare mi-a plăcut ideea aceasta!:)

Cele 3 săptămâni au fost ca un vis frumos și o gură de aer proaspăt pentru mine.M-am întors acasă cu dorința de a continua lupta noastră și cu speranța că într-o zi, visul frumos va deveni realitate și pentru noi.Ne vom putea bucura de același RESPECT și în țara noastră.

Mulțumesc : Departamentului de Stat al Americii ,Ambasadei Americii la București, World Learnig și domnului Richard Pulice pentru experiența minunată!

Raluca Popescu
Copreședinte

Până acum, urcatul muntelui pentru mine părea ceva de neatins , însă dorința mea de a-l vedea măcar o dată de aproape, a rămas acolo în suflet, nerostită . Așa că în momentul în care am aflat că se va organiza o mică expediție de urcat pe munte, am știut că nu vreau să ratez o asemenea ocazie.

Sâmbăta aceasta, Dan , Simona și cu mine,am avut ocazia să scăpăm de zăpușeala din oraș și să ne răcorim trupurile și sufletele la Muntele Mic, alături de 35 de voluntari inimoși.

Trebuie să recunosc, tot drumul pe autocar, în mintea mea mă întrebam:”oare chiar e posibil?” ”voi reuși?”

Puțin mai târziu, îndoielile mele aveau să fie spulberate, în clipa în care aveam să facem cunoștință cu cei care aveau să ducă greul alături de noi și să ne însoțească pe toată durata traseului. Ne-am împrietenit imediat și am avut sentimentul că ne-am fi cunoscut de mult timp. Mi-a plăcut că ne-au privit și tratat natural.

Ne-am împărțit în echipe, am legat scaunul rulant de frânghii și așa am început să urcăm 5 km pe munte. Când traseul a devenit mult prea dificil , am urcat în ham și am fost purtată în spate încă 2 km.

Odată ajunși sus, bucuria a fost mare și am simțit că toată oboseala acumulată a meritat.

Am plecat de acolo foarte fericită, cu o nouă dorință: îmi doresc ca tot mai multe persoane cu dizABILITĂȚI să poată trăi ce am trăit și eu în COMUNITATE!

Mulțumim tuturor pentru efortul depus!

Raluca Popescu
Copreședinte

Viva prieteni din România!

Și iată că a venit momentul când vă povestesc ce s-a întâmplat frumos în astea 2 săptămâni.

De când nu v-am scris a plouat, acum e foarte frumos afară și e soare iar noi ne pregătim pentru Braga Romana, un festival foarte căutat în Regiune.

Sunt foarte bucuros să vă anunț că sâmbăta am fost pe Esdadio Municipal de Braga. Acolo a avut loc un meci de fotbal între Braga vs Maritimo. A fost un meci foarte frumos dar din pacate s-a terminat dezamăgitor pentru Braga. Ceea ce a fost foarte frumos a fost că vice-presedintele Camerei Muncipale din Braga ne -a luat cu mașina personală. Am avut parte de un tratament V.I.P. Ne-am bucurat extrem de mult de această ocazie.

Vă pup cu drag,
Cosmin

Episodul I

Salutare!

Au trecut mai bine de 2 săptămâni de când sunt aici în Braga.

Din păcate, nu am vazut persoane tinere cu o dizabiltate fizică sau intelectuală plimbandu-se pe străzile din Centru Bragăi.Nici măcar stând la o terasă, și toate acestea se rezumă la accesibilizare.
Joi în data de 23 aprilie, am avut un party de bun venit in Braga unde au fost invitate și autoritățile din oraș. Am făcut mâncare tradițională din țările noastre . Suntem 5 care stam în casă: Mylene din Franța ,Gherry din Bulgaria, Bory Claudiu și cu Subsemnatul din Romania. Din fericire, am apărut și în presa locală momentan.

Duminică în data de 12 aprilie, am fost să vizităm Amaers, o localitate drăguță și micuță din Nordul Bragăi, într-o zonă de munte foarte frumoasă .Am filmat slujba de Paști de acolo.
Am început să învăț portugheza și îmi place foarte mult. Avem o profesoară tânără, și vinerea după ce terminăm cursul mergem la o terasă să mai povestim.

Episodul următor peste 2 săptmâni.

Vă pup,
Cosmin

Iată că a venit și mult așteptata zi de 25 Aprilie când 1200 de oameni s-au mișcat împreună la Timotion!

Eli, Dana, Lavinia, Simona și Anca au participat la cursa pentru începători iar Andrei, Andreea și eu, am participat la cursa Distracție pe roți!

Cu fiecare 3, 2, 1 până la începerea propriilor curse, entuziasmul și bătăile inimii noastre deveneau tot mai puternice! Să vedem atăția oameni fericiți care fac mișcare și se încurajau unii pe ceilalți pe durata curselor când „semnele” de oboseală începeau să se simtă, a fost tare plăcut!

Am avut ocazia cu aceeași emoție și entuziasm să strângem mâna și să mulțumim celor care au alergat pentru noi, susținând proiectul Drepturile noastre pe înțelesul tuturor! Suntem copleșiți să vedem câți oameni minunați s-au mobilizat pentru noi, iar cu ajutorul lor am reușit să strângem suma de 4,680 RON. Sumă care va fi folosită pentru tipărirea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, sub forma unor broșuri, traduse în limbaj ușor de înțeles pentru persoanele cu dizabilitate intelectuală din Timișoara.

Frumoasa noastră experiență s-a încheiat pe melodia celor de la Queen: We are the champions ! Ne-am simțit adevărați campioni! Am reușit încă o dată să ne depășim limitele și să arătăm că avem Ceva de Spus!

Mulțumim Timotion pentru experiența minunată, și tuturor celor care au fost alături de noi și ne-au sprijinit în lupta noastră!

Raluca Popescu
Co-președinte

Duminica Floriilor a fost una ploioasă și friguroasa. Totuși nu ne-am lăsat intimidați de vremea urâtă și am fost la Operă să vedem spectacolul Cavalleria rusticana.

Experiența a fost interesantă pentru noi, dar trebuie să recunoaștem: am avut parte de multe aventuri! 🙂

De exemplu, la intrarea în clădirea Operei se afla o rampă abruptă pe care cu greu am putut-o urca deoarece afară ploua și era umedă.

Spațiul dintre uși era foarte îngust. Ca să pot intra în clădire dar și în sala de spectacol, mereu agățam o ușă la roată.

Deși am solicitat ajutor pentru a putea ajunge în sala de spectacole, nu am primit nici un ajutor din lipsă de plasatori. Astfel, am fost nevoiți să ne descurcăm pe cont propriu.
Din lipsa accesibilizării, scaunul rulant a fost luat pe sus și a fost urcat 1 etaj până în sala de spectacol. Mai târziu, aveam să aflu că au fost chemați și Pompierii care să ajute la ridicarea scaunului. Nu a mai fost nevoie, căci deja eram în sală. 🙂

În sala de spectacol am stat pe rândurile din spate. Spațiul era atât de îngust încât scaunul rulant nici nu încăpea amplasat mai în față. De altfel, scaunul rulant stătea în pantă, lucru care mi-a dat o stare de disconfort pe toată durata spectacolului. Vizibilitatea a fost destul de slabă acolo unde am stat,scaunul din fața mea era gol, și așa am reușit să mai zăresc câte ceva pe scenă.

Pentru a putea ajunge la baie am mai urcat niște scări. Ușa era foarte strâmtă iar scaunul rulant a intrat foarte greu. De asemenea, chiuvetele erau amplasate prea sus pentru a putea ajunge să mă spăl pe mâini.

Lui Eli i-a fost greu să-și dea seama unde se lasă haina, sau să vadă unde era toaleta. Nu erau afişe care să o ajute să se poată orienta, care să arate unde să mergi să iti laşi hainele sau la toaletă. În sală nu a ştiut unde îi este locul sau când se termină spectacolul. Informațiile erau foarte greu de înţeles pentru o persoană cu dizabilitate intelectuală. Pictogramele și o scurtă descriere a programului într-un limbaj ușor de înțeles ar fi ajutat mult.

Lipsa unei balustrade a fost de asemenea o problemă. Danei i-a fost greu să urce scările fără să se poată țină de o balustradă.

Nici pentru Simona nu a fost ușor. Ușile în sala de spectacol erau glisante și trebuia mereu să se ferească să nu o lovească.

Aceste probleme nu ar trebui să existe când vine vorba despre ACCES la cultură. Ne dorim găsirea celor mai bune soluții la problemele menționate, iar persoanele cu dizabilități să se poată bucura de un spectacol fără să întâmpine obstacole.

Raluca Popescu
Copreședinte

În zilele noastre, puțini mai sunt cei care fac din pasiunea lor ceva extraordinar. Nu doar pentru ei dar și pentru cei din jur.

Tot din pasiune s-a născut și Salonul RovinHUd!

Un eveniment organizat de voluntari inimoși și 10 autoreprezentanți din cadrul Asociației Ceva de Spus. Un eveniment cu mult bun gust, în care iubitorii vinului au putut degusta și învăța de la cei mai buni specialiști ai lumii.

O prezență importantă a fost cea a doamnei Jancis Robinson, Master of Wine, consultant al Cramei Regale, a Reginei Elisabeta a II-a. Aceasta susținut masterclass-uri, împreună cu cei mai buni specialiști din lumea vinicolă lucru care ne-a bucurat și onorat.

Pe parcursul celor 3 zile, am ajutat la spălat pahare,la vândut bilete, am verificat brăţări și am schimbat gheața pentru expozanți, am împărţit pahare, caiete cu program şi pixuri. În toate acestea, am fost exigenți pentru că ne-am dorit calitate în toate.

Cina de sâmbătă seara a fost cu emoții pentru noi. Au avut loc licitații de vinuri excepționale iar colega noastră Geanina Bolba și-a prezentat colecția Cameleon. Manechinele țineau câte o sticlă de vin în mâini, sala umplându-se astfel de admirație și ropote de aplauze!

Apoi, cu o emoție copleșitoare am povestit despre Ceva de Spus și lupta noastră pentru a ne face vocile ascultate.

Ne place să credem că încă o dată, am reușit să rupem bariere, să ne depășim propriile limite, iar prin vin, să unim oameni extraordinari!

#CândoameniiVINaproape de noi, împreună am scris: RESPECT, ABILITATE, CALITATE la Salonul ROvinHUd!

Pentru toate acestea, vă mulțumim!

Raluca Popescu
Copreședinte

În ultima perioadă, suntem tot mai plăcut impresionați să vedem cum oamenii frumoși se alătură luptei noastre.

Așa este și cazul prietenilor noștri,Ovidiu și Adi care mereu au fost alături de noi, ducând mesajele noastre de conștientizare, pe culmi înalte.

Și de această dată sunt alături de noi … doar că de data aceasta, la sol. 🙂

Mai exact, weekendul acesta, vor alerga pentru noi sub deviza „Start Mobility 4 Disability”!

Și pentru că ne dorim să avem o mobilitate mai bună, nu ne-a fost deloc greu să alegem această deviză.

La sosire, noi îi vom aștepta, urmând apoi să luam cina împreună.

Fie că alergăm sau stăm pe loc, un lucru este foarte important: orice ar fi, sa CONTINUĂM lupta!

Mulțumim pe această cale:
Ovidiu Iusan
Adrian Andras
sponsorului CAF Outdoor Sport Equipment, Clubul Sportiv Universitar „Politehnica Timisoara”, Diesel Fitness Miscare la Înălțime, si nu in ultimul rând doamnei Simona Dinculescu.

Raluca Popescu
Copreședinte

Aceasta e întrebarea pe care o avem cu toții în preajma alegerilor prezidențiale.

Au trecut 4 ani de la ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități în România. Totuși, nici în acest moment aceasta nu este respectată iar România nu și-a asumat încă o Strategie clară care să arate un angajament ferm față de situația persoanelor cu dizabilități.

A fost momentul prielnic pentru a pune tuturor candidaților la alegerile prezidențiale următoarele întrebări:

1. Noi, persoanele cu dizabilități ne confruntăm cu o serie de probleme. Prima dintre acestea este legată de accesibilitate: începând cu ieșirea din propriile locuințe, folosirea mijloacelor de transport în comun în orașe până la deplasarea cu CFR-ul. A doua ține de standardul extrem de scăzut de viață: persoanele cu dizabilități trebuie să se descurce cu doar 293 lei pe lună, fiind refuzate pe piața muncii, iar copiii cu dizabilități în școlile de masă. Toate acestea fac ca participarea noastră în comunitate să se lovească la tot pasul de obstacole – legislative, practice sau de mentalitate.
Dumneavoastră cum vă veți asigura că persoanele cu dizabilităţi sunt incluse în comunitate?

2. În procesul decizional, părerea noastră, a persoanelor cu dizabilități nu este cerută nici măcar în politicile publice care ne privesc în mod direct. Datorită experiențelor dificile prin care am trecut atât în instituții rezidențiale, dar și în comunitate, considerăm că opinia noastră este extrem de importantă atunci când se iau decizii care ne vizează direct.
Dumneavoastră cum vă propuneți să implicați pe viitor persoanele cu dizabilităţi în luarea deciziilor?

3. Din păcate, România a investit deja fonduri structurale de valori semnificative în renovarea instituțiilor rezidențiale segregaționiste pentru persoanele cu dizabillități. În aceste instituții au loc abuzuri grave iar accentul nu se pune pe dezvoltarea personală a persoanelor cu dizabilități și pe nevoile individuale ale acestora. Este dreptul fiecărui cetățean de a trăi în comunitate și de a participa activ la viața ei și nu de a fi închis în aceste instituții, acest fapt constituind o încălcare flagrantă a dreptului la viață în comunitate statuat de Convenția ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, ratificată de România în anul 2010. Câte instituţii veţi închide în următorii 5 ani? Cum veţi sprijini ca persoanele cu dizabilităţi să trăiască în comunitate și să beneficieze de servicii comunitare

4. De ce credeţi că persoanele cu dizabilităţi ar trebui să vă aleagă?

Nu de promisiuni avem nevoie, ci de fapte!

Prin urmare, cea / cel care va avea viziune și va lupta pentru îmbunătățirea calității vieților noastre, va primi nu doar admirația noastră, dar si votul nostru! Și nu suntem puțini!

Raluca Popescu
Copreședinte